
Pe data de 24 aprilie 2026 a avut loc Adunarea Generală a RISE Romania – Rețeaua Română de Economie Socială, un moment important pentru consolidarea și dezvoltarea ecosistemului de economie socială din România.
În cadrul întâlnirii, membrii RISE au analizat și aprobat situațiile financiare pentru anul 2025, reconfirmând angajamentul rețelei pentru transparență, responsabilitate și o guvernanță solidă.
Un punct central pe agenda Adunării Generale a fost evaluarea aplicațiilor primite din partea organizațiilor care doresc să devină membri RISE. În total, au fost analizate 40 de aplicații provenite de la întreprinderi sociale din întreaga țară – un semnal clar al interesului crescut pentru consolidarea acestui sector și pentru implicarea într-o rețea națională activă de advocacy și colaborare.
În urma procesului de evaluare și vot al membrilor RISE, 12 întreprinderi sociale au întrunit numărul necesar de voturi pentru a continua procesul de aderare. Acestea vor parcurge următoarea etapă în perioada următoare, urmând ca votul final de validare să aibă loc în cadrul următoarei Adunări Generale RISE, programată în luna octombrie.
„Ne bucură foarte mult interesul crescut pentru RISE și numărul mare de aplicații primite. Acest lucru confirmă că sectorul economiei sociale din România este într-o etapă de maturizare și dezvoltare. Credem cu tărie că doar prin colaborare, reprezentare și acțiune comună putem construi un ecosistem puternic, capabil să genereze impact social real și sustenabil. RISE va continua să susțină și să promoveze întreprinderile sociale, atât la nivel național, cât și european.” Angela Achiței, Președinte RISE Romania
Adunarea Generală din acest an reconfirmă rolul RISE ca platformă de reprezentare și susținere a economiei sociale, într-un context în care nevoia de soluții incluzive și sustenabile este mai mare ca oricând.
RISE, partener strategic al conferinței europene Enterprising for Tomorrow 2026
În continuarea acestor demersuri, RISE Romania este partener strategic al conferinței europene de economie socială Enterprising for Tomorrow 2026, care va avea loc pe 19 mai, la Iași.
Evenimentul va reuni actori relevanți din întreaga Europă – reprezentanți ai instituțiilor europene, ai guvernelor naționale, ai rețelelor europene de economie socială, finanțatori, investitori sociali și antreprenori sociali – oferind un cadru unic de dialog, învățare și colaborare.
Conferința va aborda teme esențiale precum:
- finanțarea economiei sociale și rolul instrumentelor financiare inovatoare;
- politici publice și cadre de sprijin pentru dezvoltarea sectorului;
- modele de bune practici din Europa;
- rolul întreprinderilor sociale în incluziunea profesională a grupurilor vulnerabile.
Prin implicarea în acest eveniment de anvergură europeană, RISE își consolidează poziția de actor-cheie în dezvoltarea economiei sociale din România și contribuie activ la conectarea ecosistemului național la dinamica europeană.
Pe 19 mai, Iașul devine un punct de întâlnire pentru întreaga Europă implicată în economia socială – o oportunitate valoroasă pentru schimb de idei, parteneriate și inițiative cu impact pe termen lung.
Articole similare

3 octombrie 2025


