România se numără printre țările cu o slabă tradiție în privința inserției pe piața muncii a lucrătorilor defavorizați, se arată într-un raport european care analizează tendințele și provocările Întreprinderilor Sociale de Inserție (ISI).
Alte țări aflate în aceeași situație sunt Bulgaria, Cipru, Cehia, Danemarca, Franța, Grecia și Italia, se arată într-un raport european care analizează tendințele și provocările Întreprinderilor Sociale de Inserție (ISI). ISI-urile sunt mecanisme instituționale care le oferă lucrătorilor discriminați – cum ar fi persoanele vulnerabile și cele cu dizabilități – o formare adecvată la locul de muncă.
Sunt mai multe cauze care au condus, în timp, la această situație, printre care amintim:
- România nu are o definiție legală pentru lucrătorii defavorizați, de aici lipsa de preocupare a autorităților de a crea politici de încadrare a acestora în câmpul muncii;
- Angajarea asistată a persoanelor cu nevoi de sprijin nu este reglementată în România. În această situație se mai află Grecia și Croația;
- Măsurile de activare care deja există, și care se adresează lucrătorilor cu nevoi de sprijin, inclusiv persoane cu dizabilități, nu sunt eficiente. Acestea nu reușesc să livreze servicii adaptate nevoilor lor;
- Cea mai recunoscută cauză de excludere de pe piața muncii este ”dizabilitatea”. În ciuda nenumăratelor convenții și legi care au fost adoptate cu obiectivul clar de a îndepărta barierele și excluderea acestor persoane de pe piața muncii, și de a stimula integrarea persoanelor cu dizabilități, nenumărate convingeri false despre muncă și dizabilități sunt larg răspândite;
- Majoritatea măsurilor de ocupare implementate s-au dovedit ineficiente în a asigura o alocare echilibrată a forței de muncă disponibile;
- Competiția internațională pe piața muncii și restructurarea economică au dat naștere unor schimbări dramatice pe piața muncii, care au fost accentuate de pandemia Covid-19: multe job-uri tradiționale dispar, în timp ce altele apar;
- Educația joacă de asemenea un rol important în inserția pe piața muncii a persoanelor cu nevoi speciale. Datele disponibile arată că 32.5% dintre acestea, cu vârste cuprinse între 18 și 29 de ani, nu au educație. Acest procent este chiar mai mare, de 38.3%, în cazul persoanelor fără dizabilități;
- Deși valoarea socială a activității ISI-urilor este evidentă pentru cei care lucrează în domeniu, în realitate s-a constatat că, atât la nivelul opiniei publice, cât și al instituțiilor, rolul ISI-urilor este adesea neînțeles și subestimat. Funcția lor socială este minimizată și sunt ținte ale prejudecăților, fiind în mod fals considerate ineficiente și neprofesioniste.
Doar jumătate dintre persoanele cu nevoi speciale sunt angajate
La nivelul UE, definiția lucrătorilor defavorizați variază de la o țară la alta. Belgia (Valonia), Bulgaria, Cehia, Grecia, Irlanda și Lituania adoptă o abordare mai largă, care include, de exemplu, în cazul Greciei, persoanele fără adăpost, persoanele care trăiesc în sărăcie și persoanele cu particularități culturale. De notat că Bulgaria a optat pentru o definiție deschisă, care poate include orice categorie de persoane cu nevoi de sprijin.
Potrivit European Disability Forum (EDF), doar 50.8% dintre persoanele cu dizabilități sunt angajate (față de 74.8% dintre persoanele care nu au dizabilități), iar rata șomajului în rândul persoanelor cu dizabilități cu vârste cuprinse între 20 și 64 de ani este cu 7% mai ridicat decât în cazul persoanelor fără dizabilități. Prăpastia se resimte cel mai mult în țările din Europa Centrală și de Est, se arată în raport.
În raport se mai arată că persoanele cu nevoi speciale sunt mai degrabă prezente în economia informală. Iar femeile cu dizabilități tind să fie mai discriminate decât bărbații.
Rata de încălcare a cerințelor privind cotele minime de angajare a persoanelor cu dizabilități este destul de ridicată în majoritatea țărilor.
Aproape toate țările care se bazează pe politicile de reglementare aplică sancțiuni angajatorilor care nu îndeplinesc cota impusă de angajați persoane cu dizabilități. Rata de încălcare a cerințelor privind cotele este destul de ridicată în majoritatea țărilor. Valoarea sancțiunilor variază de la o țară la alta. În majoritatea cazurilor, acestea sunt corelate cu salariul minim stabilit (de exemplu, în Bulgaria, Croația, Franța, Grecia, România, Slovacia și Slovenia).
De exemplu în 2019, în Austria, 78.6 % dintre organizațiile obligate să angajeze persoane cu nevoi de sprijin nu îndeplineau cerințele privind cotele de inserție, ceea ce a atras sancțiuni de aproximativ 160 de milioane EUR sub formă de taxe compensatorii.
Amenzile sunt de obicei direcționate către fonduri speciale menite să integreze persoanele cu nevoi speciale în câmpul muncii. Ceea ce în România nu se întâmplă – fondurile colectate din taxa pe dizabilitate mergând la bugetul de stat.
Rolul Întreprinderilor Sociale de Inserție (ISI) în România
ISI-urile sunt un mecanism instituțional de angajare sprijinită prin măsuri de politică publică ce favorizează lucrătorii discriminați de întreprinderile convenționale și le oferă o formare adecvată la locul de muncă.
În România, statutul de inserție socială poate fi obținut de cooperative, asociații, fundații, asociații de ajutor reciproc sau societăți comerciale cu scop social cu condiția ca acestea să îndeplinească o serie de criterii prevăzute de Legea 219/2015 privind economia socială. ISI-urile sunt înființate pentru a integra în muncă un spectru larg de persoane care se confruntă cu dificultăți la intrarea pe piața muncii (de exemplu, șomeri de lungă durată; persoane cu tulburări legate de consumul de substanțe; foști condamnați; victime ale violenței domestice).
Cu excepția câtorva măsuri simbolice definite în Legea-cadru 219/2015, nu există un cadru național de sprijin politic pentru ISI-urile din România.
***
Informații adiționale:
- Datorită expertizei acumulate în lucrul cu lucrătorii defavorizați, ISI-urile dezvoltă procese organizaționale care se potrivesc nevoilor angajaților pornind de la o evaluare a abilităților și capacităților acestora. ISI-urile sunt întreprinderi cu dublu impact; într-adevăr, pe lângă crearea de bunuri și servicii de piață, ele oferă și servicii de sprijin pentru integrarea în muncă a lucrătorilor defavorizați excluși altfel de pe piața muncii.
- Potrivit Forumului Economic Mondial, 6% din totalul forței de muncă la nivelul UE sunt persoane angajate de 2,8 milioane de actori din economia socială.
Tabelul 1 – Situația angajării protejate la nivel european:
| Țara | |
| Tradiție puternică | Austria, Estonia, Germania, Ungaria, Suedia |
| Tradiție slabă | România, Bulgaria, Cipru, Cehia, Danemarca, Franța, Grecia, Italia,Letonia, Lituania, Malta, Portugalia |
| S-au transformat în Întreprinderi sociale de inserție (ISI) | Belgia, Croația, Finlanda, Irlanda, Luxemburg, Olanda, Polonia, Slovacia, Slovenia, Spania |
Tabelul 2 – Cum sunt definiți lucrătorii defavorizați în diverse țări UE vs definiția UE
| Nu au definiție la nivel de țară | România, Malta, Olanda, Portugalia |
| Aliniate cu definiția UE | Estonia, Ungaria, Slovenia |
| Nu sunt aliniate cu definiția UE | Austria, Croația, Danemarca, Franța, Italia, Letonia, Polonia, Slovacia, Spania |
| Mai extinse decât definiția UE | Belgia (Valonia), Bulgaria, Cehia, Grecia, Irlanda, Lituania |
| Mai restrânse decât definiția UE | Belgia (Flandra), Cipru, Finlanda, Germania, Luxemburg, Suedia |
Raportul ”Report on trends and challenges for work integration social enterprises (WISEs )in Europe. Current situation of skills gaps, especially in the digital area” poate fi consultat pe larg aici.
***