RISE Romania – Rețeaua Română a Întreprinderilor Sociale de Inserție a derulat la finalul lunii noiembrie 2023, Adunarea Generală a federației. Evenimentul a avut loc la Iași, la sediul Fundației ADV România, unul din membrii fondatori ai rețelei și a îmbinat totodată și o vizită de studiu la întreprinderile sociale din grupul organizației.
Adunarea Generală, a inclus un moment de bilanț al conducerii actuale la terminarea mandatului de 3 ani (2020-2023) și de noi alegeri a conducerii federației pentru următoarea perioadă. O etapă importantă, în care RISE România a crescut ca rețea, făcându-și vocea din ce în ce mai simțită în peisajul economiei sociale românești și europene, aducând un plus de valoare și servicii membrilor.
„A fost o onoare, ca alături de colegii mei din Consiliul Director, să servesc această rețea care grupează unele dintre cele mai curajoase și performante întreprinderi de economie socială din România. RISE are ambiții mari, de a deveni rețeaua reprezentativă a sectorului economiei sociale pentru România. Pentru obiective mărețe e nevoie de o echipă de conducere pe măsură. E timpul să predau cârma unor colegi mai tineri, cu energie, putere creatoare și managerială, care sunt sigură că vor duce federația la următorul nivel.., acolo unde de fapt trebuie să fie”, a declarat Ancuța Vameșu, președintele rețelei în mandatul 2020-2023.
Noua conducere RISE ROMÂNIA
În cadrul Adunării Generale, a fost votată în unanimitate noua conducere a federației. Aceasta va avea următoarea structură:
- Președinte: Angela Achiței, grupul ADV România
- Vicepreședinte: Ancuța Vameșu, Laboratorul de Solidaritate
- Vicepreședinte: Damien Thiery, Ateliere fără Frontiere
- Secretar: Jean Philippe Legaut, Asociația Solidară Emmaus Satu Mare
- Trezorier: Alice Stavride, Organizația Umanitară CONCORDIA România
Angela Achiței a preluat președinția RISE România
„Îi mulțumesc mult Ancuței Vameșu pentru leadership-ul și dedicarea pentru dezvoltarea RISE România și a sectorului de economie socială! Mulțumesc mult și colegilor pentru votul de încredere, fiind convinsă că împreună cu membrii Consiliului Director, vom dezvolta o nouă etapă inovativă și de impact pentru RISE și membrii săi. Sectorul de economie socială este unul în plină dezvoltare, fiind pe agenda publică a Comisiei Europene, a Consiliului Europei și a OECD. Avem un angajament semnat la conferința de la San Sebastian de către Ministerul Muncii și Solidarității Sociale care vine la pachet cu transpunerea în politicile naționale a unui set de reglementări care să creeze un cadru favorabil pentru întreprinderile sociale din România. Pe agenda parlamentului sunt înregistrate 4 propuneri legislative propuse de ADV România și RISE care așteaptă să fie aprobate. România are un buget alocat din fonduri europene pentru dezvoltarea de noi întreprinderi sociale și crearea de instrumente financiare, dar e nevoie să avem și programe naționale pentru dezvoltarea întreprinderilor sociale așa cum se întâmplă în alte state europene. Întreprinderile sociale, sunt un instrument util în combaterea sărăciei și a inechităților sociale, generând aproximativ 12% din PIB-ul Uniunii Europene și peste 4 milioane de locuri de muncă. Este timpul ca România să utilizeze potențialul pe care îl are acest sector. Este timpul, ca actorii economiei sociale să iasă în față și să devină o voce puternică pentru o România solidară și incluzivă, este timpul să facă parte din RISE România și să conecteze România cu Europa prin rețeaua europeană ENSIE din care face parte, Social Economy Europe, DIESES și EASPD. Este timpul să facă investiții sociale prin AFIN și să creeze mecanisme financiare și de sprijin pentru sector! Este timpul să trecem cu toții într-o nouă etapă de dezvoltare strategică”, a declarat Angela Achiței, noul președinte RISE România.
Planuri de viitor
În cadrul Adunării Generale, membrii actuali și-au reînnoit angajamentul față de rețea și de obiectivul de dezvoltare a acesteia în următoarea perioadă și în acest sens au decis că federația trebuie să intre într-o nouă etapă de dezvoltare, care să includă: încheierea de parteneriate strategice, atragerea de noi membri, angajarea de personal specializat, creșterea surselor de venit, inclusiv prin dezvoltarea unor activități generatoare de venit care să sprijine deopotrivă și membrii. O altă decizie importantă a vizat creșterea de la 3 la 5 a numărului de persoane care să facă parte din Consiliului de Administrație al federației, crescând astfel și implicarea membrilor în luarea deciziilor. Membrii au aprobat în Adunarea Generală și primirea a doi noi membri în rețea.
Menționăm faptul că RISE România deține vice-președinția Rețelei Europene a Întreprinderilor Sociale de Inserție – ENSIE Europe. Prin urmare, România, va fi reprezentată în continuare în această rețea de către Angela Achiței, președinte RISE.
În prezent, RISE România are un număr de 19 membri, din care 3 sunt în topul întreprinderilor sociale de inserție din România conform Registrului Unic al Întreprinderilor Sociale din România.